O femeie din județul Bihor a fost arestată preventiv, joi, după ce și-a omorât concubinul. Aceasta i-a pus în sticla de bere o cantitate însemnată de medicamente, iar după ce bărbatul a adormit în curtea casei, l-a strangulat cu un șiret ca să fie sigură ce e mort.

 

Oribila faptă a fost comisă în noaptea de marți spre miercuri, în satul Cubulcuţ din comuna Săcuieni.

În noaptea de 11 spre 12 august 2020, în timp ce se afla la locuinţa sa din Săcueni, sat Cubulcuț, jud. Bihor, pe fondul unui conflict mai vechi cu concubinul său B.Z., inculpata L.I. i-a introdus acestuia o cantitate mare de medicamente în flaconul de bere din care concubinul consuma, după care, în timp ce acesta dormea pe vegetaţia din curtea casei, pentru a se asigura că a decedat, l-a strangulat de gât cu un şiret. Victima B.Z. a decedat ca urmare a asfixiei mecanice prin strangulare” a precizat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dida Naghiu, într-un comunicat.

Joi 12 august, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și dusă în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, care a fost de altfel admisă de instanță.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor formulată în dosar nr.574/P/2020. În baza art. 202, art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatei: LAKATOS IDA – pentru săvârşirea infracţiunii de violenta in familie, faptă prevazută şi pedepsită de art. 199 alin.1 Cod penal cu referire la art.188 alin.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.08.2020 şi până la data de 11.09.2020, inclusiv. Constată că inculpata a fost reţinut pe o durată de 24 ore, începând de la data de 12.08.2020, ora 20.15 până la data de 13.08.2020, ora 20.15„, este decizia instanței bihorene.

Sursa: Realitatea de Bihor