În cursul zilei de miercuri, 26 septembrie, în jurul orei 18.10, un apel primit prin Sistemul Unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”, cu privire la faptul că o persoană era în pericol de a se îneca în Crişul Repede, aceasta aflându-se în apă adâncă de aproximativ patru metri, în imposibilitatea de a ajunge la malul situat la circa 100 de metri.

Potrivit apelantului, bărbatul, a cărui barcă se răsturnase în timpul unei plimbări pe Crişul Repede, în apropierea barajului de pe raza localității Fughiu, încerca din răsputeri să se mențină la suprafața apei reci, agățându-se de ambarcațiune.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, care, acţionând cu barca pneumatică cu motor şi accesoriile specifice unor astfel de intervenţii, au reușit să salveze bărbatul, în vârstă de 62 de ani, aducându-l, în siguranţă, la mal.