Inspectorii sanitari veterinari au efectuat 996 de controale, în intervalul 16 – 29 martie a.c., pentru depistarea unor practici frauduloase la produsele lactate comercializate pe piaţa din România, în urma acestora fiind aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 703.200 de lei.

De asemenea, au fost reţinute oficial şi puse sub sechestru peste 14 tone de produse lactate.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmis luni AGERPRES, controalele au fost realizate în depozite alimentare autorizate, unităţi de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuţie care aprovizionează lanţurile de unităţi de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unităţi de alimentaţie publică, pieţe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor pieţe şi/sau complexuri comerciale şi în unităţi de tip supermarket/hypermarket.

Potrivit ANSVSA, cu ocazia acestor controale au fost verificate şi loturile de produse alimentare obţinute prin procesarea laptelui şi/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/ţări terţe, care au fost reambalate în unităţi din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfăşurarea activităţii de reambalare, modul de marcare şi etichetare.

„Ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 101 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 703.200 de lei. Totodată, au fost emise patru ordonanţe de suspendare a activităţii, două ordonanţe de interzicere a activităţii şi s-a dispus măsura de reţinere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 14.443 de kg de produse lactate”, se precizează în comunicatul autorităţii.

Printre neregulile constatate se numără: nerespectarea normelor sanitare veterinare privind ambalarea, etichetarea şi depozitarea; purtarea echipamentelor de protecţie sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare; utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare.

De asemenea, au fost recoltate 148 de probe din lactate şi produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformităţii cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de provenienţă a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum şi pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală şi a proteinelor de soia.

„Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităţi, în special în ceea ce priveşte analiza parametrilor fizico-chimici, diferenţe procentuale raportate la declaraţiile privind valorile de pe etichetă de către producător: procent mai mic de grăsime faţă de cel declarat; procent de cloruri/sare mai mare faţă de cel declarat; procent de substanţă uscată mai mic faţă de cel declarat; procent de proteină mai mic faţă de cel declarat; neconcordanţe privind specia de la care provine laptele, raportată la informaţiile de pe etichetă”, se arată în comunicat.

Inspectorii ANSVSA vor sancţiona toţi operatorii economici care nu respectă normele şi cerinţele de igienă pentru a preveni apariţia riscurilor privind siguranţa alimentară, au mai transmis reprezentanţii ANSVSA.

AGERPRES