Un accident rutier grav s-a produs dumină seara pe DN 76, în afara localității Răbăgani,  în care au fost implicate două autoturisme. Patru persoane au fost rănite, dintre care două foarte grav, acestea decedând la locul accidentului.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat, dumincă seara, la ora 20.47, prin SNUAU 112, că pe D.N.76, în afara localității Răbăgani, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

„În urma accidentului rutier au fost rănite patru persoane, toate din același autoturism. Două dintre victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri și investigații medicale, iar altor două le sunt efectuate, în prezent, manevre de resuscitare, la fața locului.

Momentan, traficul rutier este blocat”, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Traficul rutier a fost deviat dinspre Beiuș spre Oradea pe ruta Pietrani – Șoimi, iar dinspre Oradea, de ocolește (zona accidentului) prin Săucani și se iese înapoi pe D.N. 76.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

UPDATE: 

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, a fost declarat decesul celor două persoane, la fața locului.

Sursa: Realitatea de Bihor