Școala Internațională din Oradea (ISO) își deschide porțile pentru părinții cu copii având vârste cuprinse între 2 și 8 ani. Ziua Porților Deschise va avea loc vineri, 15 martie, fiind o ocazie ca părinții să descopere cum învață cei mici la această școală, să afle informații despre programa britanică și să întâlnească echipa de profesori a ISO și staff-ul școlii.
International School of Oradea este singura școala britanică cu acreditare Cambridge din Oradea. Elevii înscriși în cadrul ISO vor studia materiile prevăzute în curriculum-ul britanic, într-un mediu internațional. Misiunea acestei instituții de învățământ este aceea de a oferi elevilor un curriculum academic robust, stimulant și flexibil, sistemul britanic de învățământ remarcându-se prin atenția și importanța acordate dezvoltării personalității complete a copilului.
Ahmet Dundar, directorul International School of Oradea, declară: „Îi invităm pe toți părinții interesați să vină să ne cunoască și să se convingă de faptul că la ISO fiecare copil este încurajat să se dezvolte, că fiecare copil este unic și că fiecărui copil i se recunoaște potențialul. Totodată, părinții orădeni, și nu doar aceștia, pot vedea cum este atmosfera din cadrul școlii și cum se simt elevii în acest mediu. Aceștia pot lua informații direct de la profesori sau de la elevi despre experiența învățării în cadrul ISO.”
Timp de două ore și jumătate, de la 9:00 la 11:30, în data de 15 martie, părinții vor putea vizita campusul școlii, situat pe strada Armatei Române nr. 1F, Oradea, inclusiv sălile de clasă, locurile de joacă, biblioteca și laboratorul de informatică și vor participa la activități dedicate pentru a le oferi o imagine mai clară a programei oferite de ISO preșcolarilor și elevilor din învățământul primar. De asemenea, vor avea ocazia să afle toate detaliile despre oferta educațională pentru grădiniță și învățământul primar pentru anul academic 2019-2020.
Participarea la eveniment se face pe bază de rezervare, până pe 13.03.2019, la numărul de telefon +40 359 178 757 sau la adresa de email: [email protected].