În ședința extraordinară de vineri, 25 Octombrie, a Consiliului Județean Bihor, aleşii bihorenilor i-au desemnat printr-un vot aproape unanim, pe viitorii membri ai Consiliului de Administrație de la Aeroportul Internațional Oradea, care vor avea un mandat limitat la o perioadă de 4 până la 6 luni.
Această desemnare vine la propunerea consilierilor PNL, la o lună după ce plenul CJ Bihor a demis fostul CA, tot la inițiativa consilierilor județeni liberali.
Ședința extraordinară a fost convocată la inițiativa consilierilor PNL și ALDE și tot aceștia au propus ordinea de zi și proiectele de hotărâri aferente aceste ședințe. Proiectul de hotărâre pentru desemnarea noilor membri ai CA, a fost depus de către consilierul liberal Călin Gal, în urma primirii avizului de legalitate de la Prefectura Bihora asupra hotărârii de demitere a fostului Consiliu de Administrație.
Noul Consiliu de Administrație este compus din: Gheorghe Răcaru (fost manager al Tarom şi apoi al Blue Air, ca reprezentant al Primăriei Oradea), Tudor Jidav (fost director general al Aeroportului Internaţional Otopeni, ca reprezentant al CJ Bihor), Răzvan Horga (specialist în management aeroportuar, ca reprezentant al operatorilor din turism), Alexandru Pop (managerul societăţii Sapient Imobiliare, ca reprezentant al operatorilor din sectorul comerţ – servicii) şi Adrian Dan Popuş (manager de companie din Parcul Industrial Oradea, reprezentant al sectorului industrial).
Obiectivele principale asumate de noul CA sunt organizarea procedurii de selecție pentru noul Director General al Aeroportului Internațional Oradea, elaborarea unui raport cu privire la activitatea desfășurată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Oradea din 2017 până în prezent și monitorizarea execuției contractului de lucrări la noul terminal.