Vizită cu efect imediat: Donald Trump anunță o decizie surpriză după întâlnirea cu Regele Charles al III-lea

Donald Trump, Regele Charles
Vizita oficială în Statele Unite a Regele Charles al III-lea s-a încheiat cu o apariție relaxată în mijlocul americanilor, într-un orășel din statul Virginia, unde suveranul a participat la un eveniment local cu specific agricol și la o petrecere de stradă.
Înainte de plecare, regele și Regina Camilla au revenit la Casa Albă pentru a-și lua rămas bun de la președintele Donald Trump și de la prima-doamnă.
La scurt timp după întâlnire, liderul american a făcut un anunț surprinzător: eliminarea tarifelor pentru whiskey-ul scoțian, gest pe care l-a descris drept un omagiu pentru familia regală britanică.
„M-au convins să fac ceva ce nimeni altcineva nu a reușit, fără să fie nevoie să insiste”, a transmis Trump pe platforma sa.
În cadrul întâlnirii, regina Camilla i-a arătat Melaniei Trump că poartă broșa primită cadou în timpul vizitei cuplului prezidențial în Regatul Unit, anul trecut, gest care a subliniat relația cordială dintre cele două tabere.
Președintele american nu și-a ascuns admirația față de suveran, declarând despre acesta că este „un mare rege”. Regele Charles a păstrat însă tonul rezervat și protocolar, limitându-se la un zâmbet în fața întrebărilor jurnaliștilor, fără alte comentarii publice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News












