Este ședință de Guvern, miercuri, la Palatul Victoria. Potrivit unui act normativ, se va elimina obligaţia clienţilor casnici de a depune declarații dacă au mai multe locuri de consum de energie cu plafonare.

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se elimină obligaţia clienţilor casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că acesta propune abrogarea art. 1 alin (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, eliminându-se obligaţia clienţilor casnici care au locuri de consum la domiciliu şi la reşedinţă de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat.

Un alt act normativ ce se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern se referă la măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în domeniul investiţiilor publice şi analizelor de cheltuieli.

Nota de fundamentare a proiectului menţionează că prin acest act normativ „se urmăreşte îmbunătăţirea procesului de evaluare şi prioritizare a proiectelor de investiţii publice semnificative” prin: actualizarea principiilor şi criteriilor care stau la baza prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative, noi şi în continuare, finanţate de instituţiile publice centrale în ceea ce priveşte suportabilitatea şi sustenabilitatea financiară, precum şi justificarea economică şi socială, actualizarea calendarului procesului de prioritizare a investiţiilor publice semnificative în vederea corelării cu calendarul elaborării proiectului de buget, instituirea unor condiţii/sancţiuni pentru ordonatorii principali de credite care nu respectă calendarul şi regulile procesului de prioritizare a investiţiilor publice semnificative.

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 decembrie 2022: 

  1. PROIECTE DE LEGE
  2. PROIECT DE LEGE privind statutul personalului de probaţiune
  3. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative
  4. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative
  5. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Praga, la 29 august 2022
 

 

  1. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
  2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 1 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19
  4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 2(1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative și a art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
  5. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea unor măsuri pentru finanțarea unor proiecte de regenerare urbană
  6. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea articolului VIII din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 39/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene şi pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene
  7. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență în domeniul investițiilor publice și analizelor de cheltuieli
  8. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
  9. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023
  10. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Anexei nr. 5 (1) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

 

  1. PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
  2. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare
  3. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 225/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiții publice
  4. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunurilor mobile culturale aflate în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
  5. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui bun imobil din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi transmiterea lui din administrarea Regiei Autonome ,,Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Curţii de Conturi a României, precum şi pentru modificarea unor acte normative
  6. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr.210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.244/2000
  7. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023
  8. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind asistenţa medicală transfrontalieră, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 304/2014
  9. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate
  10. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, precum şi pentru prelungirea unui termen
  11. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în sectorul de agricultură ecologică
  12. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Naţional strategic PAC 2023-2027
  13. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului Naţional Strategic 2023 – 2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat
  14. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea programului de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate pentru anul 2023
  15. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes local precum şi pentru modificarea art. 2 şi a anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice
  16. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.89/2020 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Digitalizarea României
  17. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026
  18. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026
  19. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, în scopul decontării din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice
  20. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea încetării valabilităţii unor instrumente internaţionale bilaterale din domeniul afacerilor interne
  21. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind darea în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Bucureştilor a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”
  22. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru completarea articolului 9 din Hotărârea Guvernului nr.1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate națională
  23. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declasificarea informaţiilor secrete de stat aflate în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne, emise anterior datei de 31 decembrie 1989 de structuri pentru care nu mai există continuator în drepturi şi obligaţii, pentru activitatea acestora
  24. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unei părţi din imobilul 2661 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Sibiu şi modificarea anexei nr. 4 Ia Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  25. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind închirierea unei părţi din imobilul 301 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  26. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Satu Mare, Tulcea, Constanţa, Vâlcea, Buzău, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi modificarea anexei nr, 4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  27. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Ghereeşti-Jitaru (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră. optică)” ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale
  28. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declararea proiectului de investiţii „Conductă de transport gaze naturale Tetila – Horezu – Râmnicu Vâlcea (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică)” ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale
  29. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea amânării închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe lignit şi a exploatărilor miniere aferente acestora
  30. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Amenajare şi reabilitare ecologică a râului Crişul Repede, judeţul Bihor”
  31. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Amenajarea complexă a râului Jiu în vederea apărării împotriva inundaţiilor a Municipiului Craiova”, judeţul Dolj
  32. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor bunuri mobile din domeniul privat în domeniul public al statului, precum şi înscrierea lor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Regia Naţională a Pădurilor Romsilva
  33. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi darea acestuia şi a construcţiei edificate pe teren în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, precum şi înscrierea acestor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  34. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
  35. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale
  36. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea nr. crt. 3.1. din anexa Ia Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2009 privind stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuințe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora
  37. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Societăţii Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.”- SA aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
  38. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Oraşe Reziliente, Verzi, lncluzive şi Competitive 2022-2035 – Politica Urbană a României
  39. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar, modificarea datelor tehnice şi a adresei ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sportului prin Direcţia Judeţeană de Sport Alba, trecerea acestuia în domeniul public al municipiului Alba Iulia, judeţul Alba şi modificarea Anexei nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  40. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri culturale mobile şi darea acestora în administrarea Bibliotecii Naţionale a României
  41. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru unele bunuri culturale mobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii
  42. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii
  43. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Ungariei privind stabilirea conexiunii drumului expres între Satu Mare – Oar (RO) şi Mateszalka – Csenger (H), semnat la Budapesta, la 9 aprilie 2021
  44. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Sibiu-Piteşti” – Secţiunea 1, Sibiu-Boiţa
  45. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Amenajare sens giratoriu la intersecţia DN 6 cu străzile Podişor şi Şcolii, în localitatea Cornetu”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
  46. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România” – SRCF Constanţa, 4 staţii: Neptun hc, Costineşti Tabără, Ciulniţa şi Mangalia – Staţia Ciulniţa, lucrare de utilitate publică de interes naţional
  47. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu – Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est- Mediteranean”, lucrare de utilitate publică de interes naţional
  48. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 354/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52 + 770 – km 100 + 90011, pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni şi Ciorogârla din judeţul Ilfov, precum şi modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 354/2020
  49. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea nr. 581/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu – Pitești” – secțiunea 1 Sibiu – Boiţa
  50. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Realizare pasaj rutier la intersecția DN 1 cu DN 73A (Predeal)”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
  51. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea/consolidarea/reabilitarea Stației CF Gara de Nord Bucureşti- Faza 1”, lucrare de utilitate publică de interes naţional
  52. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu – Piteşti” – Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
  53. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 539/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu-Pitești” – secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti, aflate pe raza localităților Bascov, Băiculeşti şi Merişani din judeţul Argeș, precum şi modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 539/2020
  54. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei”
  55. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 499/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Lărgire la 4 benzi – Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) şi A1 (km 55+520), precum şi modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 499/2010
  56. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 857/2018 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, judeţele Brăila şi Tulcea, şi pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 857/2018
  57. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Sibiu – Făgăras”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
  58. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea imobilului situat în municipiul Suceava, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21, judeţul Suceava, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educației pentru Universitatea ,,Ştefan cel Mare” din Suceava
  59. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi funcționare a serviciilor de educație timpurie complementare şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educației
  60. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind decertificarea definitivă a unor cheltuieli aferente anului contabil 2020-2021 pentru proiectele finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman
 

 

  1. ANALIZE
  2. ANALIZA referitoare la PROIECTUL de ORDONANŢĂ de URGENȚĂ privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie
  3. ANALIZA referitoare la PROIECTUL de ORDONANȚĂ de URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
  4. ANALIZA referitoare la PROIECTUL de LEGE pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

 

  1. NOTE
  2. NOTĂ DE INFORMARE privind producția de gaze naturale S.N.G.N ROMGAZ S.A zăcământul comercial Caragele

 

  1. INFORMĂRI
  2. INFORMARE privind posturile din administrația publică centrală în 31 octombrie 2022
  3. INFORMARE referitoare la sarcina rezultată din şedinţa Guvernului din data de 29 noiembrie 2022 – normele metodologice de aplicare a Legii apiculturii nr. 383/2013
  4. INFORMARE referitoare la elaborarea ordonanțelor în temeiul Legii nr. 365/2022 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe