Primăria Oradea a găzduit azi, 24 octombrie 2019, în sala mare de ședințe, Conferința „Octombrie OrĂDEAN”, organizată de patru licee din Oradea, respectiv Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Liceul Ortodox Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Lucian Blaga și Liceul Teoretic Onisifor Ghibu.

Aceasta este a opta conferință din seria celor nouă conferințe pregătite sub genericul Centenarului.

Conferința a început cu un moment solemn, respectiv cu intonarea imnului de stat  de către Corul „Diacon Nicolae Firu”, corul Liceului ortodox, coordonat de părintele profesor Ștefan Lakatos.

Coordonatoarea și moderatoarea evenimentului a fost d-na profesor Livia Ghiurcuța, profesor de istorie la Liceul Teoretic Aurel Lazăr.

La conferința de azi au mai participat: purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea – Anca Grama, directorul Cercului Militar Oradea – Mirică Florin, director adjunct al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” și profesor de istorie-geografie – Filip Otilia, prof. dr Oros Florin de la Liceul Ortodox Roman Ciorogariu, prof. Ivan Livia de la Colegiul Național Onisifor Ghibu, prof. dr. Trif Olga Venina de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr.

Anca Grama, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea, s-a adresat elevilor și profesorilor prezenți: „Mă bucur să văd sala plină și vă mulțumesc tuturor că sunteți aici și vă implicați în astfel de activități. Felicitări vouă și profesorilor care vă coordonează! M-am bucurat să vă văd pe mulți dintre voi și la manifestările prilejuite de ziua orașului, dar și la alte festivități. Să știți că pentru noi, Primăria Oradea, acești doi ani, respectiv 2018 și 2019, au fost foarte importanți, pentru că am sărbătorit centenarul țării, dar și centenarul orașului.  Trebuie să fim conștienți mereu de ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru noi, pentru independența noastră și să le cinstim memoria de câte ori avem ocazia. Noi, ca primărie am încercat să facem acest lucru, și asta o puteți vedea în amplasarea statuilor marilor personalități istorice ale României în zona centrală a orașului nostru. Aici îi puteți vedea pe: Regele Ferdinand, pe Regina Maria, pe Iuliu Maniu, pe episcopii Roman Ciorogariu și Radu Demetriu, iar de curând statuia marelui mecena Emanuil Gojdu”.

În cadrul conferinței au luat cuvântul următorii elevi: de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr: Lazăr Alexandru Ioan – elev în clasa a IX-a, cu tema „Scurtă incursiune în viața și activitatea lui Aurel Lazăr”; Mihuța Sevastiana, clasa a X-a cu tema „Octombrie bihorean”, Vidican Marius, clasa a X-a cu tema „În apărarea pământului strămoșesc. Rolul armatei române în decursul istoriei” și Ungurean Răzvan, clasa a X-a cu tema „Mesaj din partea unui tânăr de ziua orașului și a armatei” ; de la Liceul Teoretic Roman Ciorogariu:  Dalia Ilea –  elevă în clasa a XII-a , cu tema „Însemnătatea zilei de 12 octombrie”și elevul Gabriel Crăciun, clasa a XII-a cu tema „Semnificația zilei de 25 octombrie”; Liceul Teoretic Lucian Blaga  – eleva Munteanu Carmen, clasa a XII-a cu tema „Eliberarea orașului Oradea în 1919” și de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu – elevul Sendruțiu Roberto cu tema „Eliberarea orașului Oradea în 1944”.

Conferința s-a încheiat în acordurile unor frumoase melodii patriotice interpretate de Corul Liceului ortodox „Diacon Nicolae Firu”, coordonat de părintele profesor Ștefan Lakatos.