Pompierii militari bihoreni au reuşit performanţa de a ocupa primele locuri, la diferite probe sportive, în cadrul etapei finale a Campionatului de Atletism şi Cros al Ministerului Afacerilor Interne.

La startul competiției, care s-a desfășurat în municipiul Pitești, în perioada 18 – 20 iunie, s-au aliniat peste 180 de sportivi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au făcut parte şi pompierii militari bihoreni care au ocupat primele trepte ale podiumului la „Campionatul de Atletism şi Cros – Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România”: plutonier major Lipai Bogdan și plutonier Mălăieş Adrian.

La finalul concursului, cei doi subofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea au obținut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz, reprezentând cu cinste inspectoratul şi judeţul.

Astfel, la proba „Săritura în lungime”, categoria între 35 şi 45 ani, plutonierul major Lipai Bogdan a reușit să ocupe prima treaptă a podiumului, devenind astfel campion naţional în cadrul acestei competiţii, iar la proba viteză „100 metri”, a obținut titlul de vicecampion. Tot la proba „Săritura în lungime”, categoria de vârstă sub 35 ani, Locul III i-a revenit plutonierului Mălăieş Adrian.