Sute de polițiști vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

Peste 800 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale,  investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Poliţiştii bihoreni vor acţiona zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Pentru liniştea şi siguranţa cetățenilor, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare.

Zilnic vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiștii bihoreni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța de 1 Decembrie în siguranţă!

 

RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ

         •        Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;

•        Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă;

•        Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;

•        Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;

•        Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;

•        Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;

•        Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!

•        Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;

•        Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;

•        Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;

•        Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA  ARE  PRIORITATE!

Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,

este

112 – APEL DE URGENŢĂ