În dimineața zilei de joi, la ora 07.00, un număr de 49 de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzii de Pompieri 1 Mai și de la sediul inspectoratului s-au prezentat la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea pentru a veni în sprijinul unui coleg bolnav și al semenilor a căror viață depinde de actul benevol de donare de sânge.

Gestul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, demonstrând astfel faptul că, există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.

Astfel, pompierii militari reamintesc bihorenilor faptul că Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea derulează, în perioada 03 – 07 decembrie a.c., proiectul „Doneazã sânge, fii erou!”, programul cu donatorii de sânge în acest interval, desfășurându-se în intervalul orar 7.00 – 11.30, în fiecare zi din perioada menționată.