În perioada 23 – 25 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 356 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 137.370 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 38 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate 12 infracțiuni și 18 tamponări.

237 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 22 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționate 10 depășiri neregulamentare, patru conducători auto au fost sancționați pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, iar 83 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

*

Leș / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Duminică, 25 august a.c., la ora 00.24, pe drumul județan 792/A, în localitatea bihoreană Leș, polițiștii din Toboliu și Husasău de Tinca au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

Cercetați penal pentru conducere fără permis.

Duminică, 25 august a.c., în jurul orei 01.20, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Oradea, în timp ce conducea o motocicletă, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, vineri, 23 august a.c., la ora 10.45, pe drumul comunal 168, în localitatea bihoreană Lugașu de Sus, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un tânăr localnic, de 20 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, fără a poseda permis de conducere.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.