Actualitate· 1 min citire

Parastas întrerupt de poliţişti în Aleşd! În local se aflau 30 de persoane

Parastas întrerupt de poliţişti în Aleşd! În local se aflau 30 de persoane

Parastas întrerupt de poliţişti în Aleşd! În local se aflau 30 de persoane

Scris de A L Publicat: 2 nov. 2020, 09:24

Parastas întrerupt de poliţişti în Aleşd

Echipele mixte de control au întrerupt un eveniment privat (parastas) care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din localitatea bihoreană Aleșd, care funcționa în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la suspendarea temporară a activității.

În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 30 de persoane. Activitatea privată în restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.

În consecință, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici, conform prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate