Viceprimarul Florin Birta a susţinut azi, 16 noiembrie, o conferinţă de presă în teren, cu ocazia căreia s-a făcut inspecţia utilajelor folosite la deszăpezire de către operatorul de salubritate RER Ecologic Service.

La conferinţa de presă au participat: Florin Gontariu – director general tehnic-investiții în cadrul RER, directorul economic – marketing al RER Ecologic Service – dl. Palhegyi Zoltan, directorul de producţie  – dl. Ionel Ban, dl. Emil Bențan – directorul adjunct al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, dl Mircea Stejeran – şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea, precum şi reprezentanţii Compartimentului pentru Situaţii de Urgenţă din Primăria Oradea, dar şi reprezentanţi ai ISU.

„Avem pregătite stocurile de sare, de nisip, de clorură de calciu, de fulgi de magneziu necesare pentru toate zonele orașului. Toate cele 932 de străzi din municipiul Oradea sunt incluse în programul de deszăpezire pentru cele patru tipuri de urgențe. Vom acționa din patru puncte, unul dintre acestea fiind chiar aici pe str. Moreni, un alt punct va fi la sediul RER de pe Tudor Vladimirescu, altul pe str. Gheorghe Doja și ultimul pe str. Uzinelor. Conform contractului de deszăpezire încheiat între Primăria Oradea și RER sunt 27 de utilaje care trebuie să acționeze pe străzile municipiului Oradea. Ca noutate, RER are anul acesta 13 utilaje în plus. Practic, vom avea la dispoziție 40 de utilaje, care toate vor putea fi folosite dacă condițiile din teren vor impune acest lucru. Totodată, sunt 174 de persoane care vor asigura buna desfășurare a procesului de deszăpezire. Mai mult, a fost amenajată aici o încăpere dotată inclusiv cu paturi care va funcționa ca un centru permanent pentru ca cei care lucează pe utilaje să-l poată folosi”, a spus viceprimarul Florin Birta.

La apariţia zăpezii, se va interveni în ordinea priorităţilor: astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun, a intrărilor şi ieşirilor din oraş; urgenţa a II-a presupune intervenţia pentru deszăpezirea căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa a III-a vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa a IV-a toate străzile neasfaltate din municipiu.

Toate utilajele care ies în oraş sunt dotate cu GPS, pentru ca de la centrul de control al RER să se poată vizualiza în timp real situarea şi evoluţia acestora în teren.

Referitor la stocurile de antiderapant deţinute, Florin Gontariu – director general tehnic-investiții în cadrul RER a precizat: „Avem un contract încheiat cu furnizorul de sare Salina Ocna Dej pe 4000 de tone cu posibilitatea de suplimentare. În acest moment, avem aici 1200 de tone de sare. Suntem pregătiți și cu clorura de magneziu sub formă de fulgi pentru zona pietonală din Piața Unirii. Totodată, în tranzit pe calea ferată mai avem 45.000 l clorură de calciu, care estimăm să ajungă la Oradea cam într-o săptămână. Deci în total vom avea 60.000 de litri de clorură de calciu pentru arterele centrale, altele decât Piața Unirii”.