Sâmbătă, 6 octombrie 2018, la Grădina Zoologică Oradea, va avea loc cea de-a opta ediție a Zilei Părinților Adoptivi. Programul va începe la ora 9.00 și se va încheia la ora 15.00, cuprinzând diverse activități, de la curățarea și adăpatul până la hrănitul animalelor, activități la care părinții adoptivi vor participa împreună cu personalul de la Zoo.

La Grădina Zoologică din Oradea, iubitorii de animale au posibilitatea ca, în schimbul sumei de 100 de lei pe an, să devină părinții adoptivi ai unui animal preferat. Odată deveniți părinți adoptivi, vor beneficia de un certificat de adopție, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum și intrare gratuită la Zoo de două ori pe an, cu ocazia Zilei Părinților Adoptivi.

Pentru persoanele juridice, preţul unei adopţii este de 500 lei, acestea putând beneficia, suplimentar, dacă doresc, de inscripționarea numelui pe un panou lângă țarcul animalului. Potrivit regulamentului de adopţii, un animal poate fi adoptat de mai multe persoane, părintele adoptiv putând da chiar și un nume exemplarului ales, dacă nu are unul deja.

De două ori pe an (ultima sâmbătă din aprilie și prima sâmbătă din octombrie), Zoo Oradea organizează Ziua Părinţilor Adoptivi, ocazie cu care persoanele care au adoptat animale au drepturi suplimentare faţă de ceilalţi vizitatori.

„Este modul nostru de a le mulțumi celor care ne susțin în misiunea noastră de a le crea cele mai bune condiții animalelor, dar și celor care ne trec pragul. Invităm cât mai mulți iubitori de animale să devină părinți adoptivi, iar noi ne vom strădui să le oferim, de două ori pe an, o zi memorabilă la Grădina Zoologică”, transmite Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea, societate care administrează Zoo Oradea.

În prezent, la Zoo Oradea sunt înregistrați aproximativ 230 de părinți adoptivi, aceștia provenind din Oradea, Baia Mare, Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Satu Mare, București, Vatra Dornei, Constanța, dar și din străinătate, din țări precum Italia, Slovenia, Spania sau Finlanda. Cele mai adoptate animale sunt suricatele (aproximativ 40 de părinți adoptivi), urmate de lemuri, antilope, cai, căprioare, cerbi sau zebu.

În timpul zilei de sâmbătă, angajații Grădinii Zoologice vor oferi detalii despre animalele pe care le au în grijă, părinții adoptivi având posibilitatea să participe la activitățile zilnice. Programul începe cu observarea animalelor, activități de curățenie și adăpatul animalelor, după care, de la ora 10.00, vizitatorii vor asista la pregătirea hranei animalelor, prilej cu care părinții adoptivi vor afla detalii despre dieta fiecărui animal. Ulterior, vor putea să intre și să hrănească poneii, caii, suricatele, lemurienii, papagalii, totul sub atenta supraveghere a angajaților Grădinii Zoologice.

De menționat că nu numai părinții adoptivi sunt așteptați sâmbătă la Zoo Oradea, programul fiind unul normal, însă doar cei care au adoptat un animal vor beneficia de intrare gratuită.