Pentru fanii care nu au reușit să își achiziționeze abonamente în prima fază de reduceri, organizatorii UNTOLD 2019 anunță încă 10.000 de abonamente ce vor fi scoase la vânzare în faza a 2-a, tot la prețuri promoționale.

Cei care s-au înregistrat pe untold.com au șansa de a-și asigura locul la cel mai iubit festival din România, în data de 20 noiembrie 2018 de la ora 14:00. Doritorii ar trebui să fie punctuali, deoarece în prima fază, toate cele 15.000 de abonamente, s-au vândut în doar câteva minute.

Prețul unui abonament este de 109 euro plus taxe, iar un abonament VIP este la prețul de 269 euro plus taxe.