O firmă din Oradea, care este amplasată în zona șoselei Borșului, a fost amendată cu 20.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu Bihor după ce aceștia au constatat că în curtea societății au fost incendiate deșeuri, ceea ce a dus  la emisii de noxe ridicate în zonă. Incendierea deșeurilor este, se pare, un obicei al firmei respective.
 
 
 
Ca urmare a unei sesizări cu privire la emisiile de noxe în atmosferă din zona şoselei Borşului – Oradea, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au efectuat 4 inspecţii de mediu la societăţile care desfăşoară activităţi cu posibil impact asupra mediului şi care deţin instalaţii de ardere în perioada 23-26.11.2020.
 
Ca urmare a inspecţiilor pe amplasamente s-a constatat faptul că din cele 4 societăţi doar una utilizează motorină în centrale, celelalte 3 utilizând gaz. Ca urmare a verificării buletinelor de analiză s-a constatat faptul că emisiile de noxe în atmosferă se încadrează în limitele prevăzute de lege.
 
Totodată ca urmare a verificării amplasamentului s-a identificat în curtea unei societăţi depozitări de deşeuri amestecate, care prezenta şi urme de incendieri, în momentul inspecţiei vatra focului mai fumega.
 
Astfel au fost stabilite măsuri de remediere a deficienţelor identificate cu termene scurte de realizare, societăţii aplicândui-se o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011.

Sursa: Realitatea de Bihor