Primăria Oradea pregătește amenajarea a două noi parcuri în Cartierul Episcopia, unul pe strada Rectorului – Matei Corvin și celălalt pe strada Căpșunilor.

Împreună, acestea vor reprezenta aprox. 9000 mp de zonă verde amenajată corespunzător pentru activitățile de timp liber, sportive, de joacă și de recreere ale locuitorilor zonei.

În acest sens, Consiliul Local a aprobat azi declararea interesului public local pentru realizarea obiectivului „Amenajare parc public în zona str. Căpșunilor din cartierul Episcopia”, dar și măsurile privind imobilele ce urmează să fie afectate.

Totodată, s-a aprobat achiziționarea unui imobil pe str. Matei Corvin în scopul extinderii amplasamentului pentru realizarea obiectivului de interes public local „Amenajare parc public pe str. Matei Corvin – str. Rectorului”.

Acest gen de proiecte se înscriu în obiectivele administrației publice de a realiza cât mai multe zone de recreere, spații verzi, locuri de joacă și sunt implementate în spiritul măsurilor luate de autoritatea publică locală, odată cu aprobarea în anul 2016 a Planului Urbanistic General privind creșterea confortului cetățenilor care locuiesc în diverse zone ale orașului, inclusiv în cartierele unde s-au edificat locuințe noi prin extinderea zonei urbane pe foste terenuri agricole sau ca urmare a reconversiei spațiilor din zona urbană.

Sursa: Realitatea de Bihor