Peste 223 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 81.020 de lei, confiscați valoric de polițiștii bihoreni, în cadrul unei acțiuni comune, cu reprezentanții altor instituții de aplicare a legii.

În cadrul acțiunii, în care s-au utilizat radare dispuse în cascadă, au fost aplicate 344 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de peste 151.000 de lei – Excesul de viteză a fost cea mai sancționată abatere.

Miercuri, 30 martie, în intervalul orar  07.00 – 19.00, polițiștii bihoreni au acționat pe raza pe raza circumscripției judiciare Salonta, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.

În cadrul acțiunii au fost implicați 71 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Salonta, de la Biroul Rutier Salonta, polițiști de ordine publică și poliție rutieră de la posturile de poliție rurale arondate, cei ai Biroului pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi bihoreni, polițiști de frontieră bihoreni, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, alături de un câine de serviciu de la jandarmerie.

Pe linie rutieră, polițiștii bihoreni au acționat în oglindă cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Arad. Astfel, pe D.N. 79, pe tot sectorul de drum cuprins între municipiul Oradea și localitatea bihoreană Avram Iancu, dar și pe drumurile județene adiacente, s-a acționat cu 6 aparate radar dispuse în cascadă și cu drona aflată în dotarea polițiștilor Serviciului Rutier din cadrul Poliției Bihorene, scopul fiind prevenirea evenimentelor rutiere, dar și depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În cadrul amplei acțiuni au fost legitimate 405 persoane, au fost verificate 363 de autovehicule, au fost verificate 19 societăți comerciale și 7 agenți de pază.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 344 de sancțiuni contravenționale, din care 333 la Codul Rutier, majoritatea – 264 – fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză, cu amenzi în valoare de 112.745 de lei, 7 potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amenzi în valoare de 35.000 de lei, 2 potrivit H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu amenzi în valoare de 2.000 de lei și 2 la Legea nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice cu amenzi de 2.000 de lei, valoarea totală a amenzilor fiind de 151.745 de lei.

De asemenea, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare, 13 permise de conducere, din care 6 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 6 pentru depășiri neregulamentare și unul pentru conducere sub influența alcoolului și a fost constatată o infracțiune rutieră (conducere cu permisul suspendat).

Totodată au fost confiscați valoric 223,86 de metri cubi de material lemnos, din care 163,05  metri cubi de lemne de foc de diferite specii și 60,81 metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare totală de 81.020 de lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii Biroului pentru Siguranță Școlară au efectuat verificări la 3 unități de învățământ, au depistat 10 elevi care absentau de la cursuri și au desfășurat 4 activități educativ – preventive în școli, 98 de elevi din 4 clase fiind beneficiarii activităților educative ale polițiștilor bihoreni, care, în discuțiile cu elevii, s-au axat pe temele delincvenței juvenile, răspunderea penală și contravențională a minorilor.

Sursa: Realitatea de Bihor