Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau sub influența substanțelor psihoactive.

Duminică, 19 decembrie, la ora 22.40, pe drumul județean 767, în afara localității bihorene Dobrești, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 25 de ani, din comuna Dobrești, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Tot duminică, 19 decembrie, la ora 23.54, pe strada Libertăţii din localitatea bihoreană Săcueni, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Săcueni au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând, de asemenea, suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Sursa: Realitatea de Bihor