Mai mulți orădeni sunt cercetați penal, după ce au fost depistați de polițiști în, în timp ce conduceau sub influența alcoolului
Conform unui comunicat, luni, 20 ianuarie a.c., pe strada Uzinelor din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot luni, 20 ianuarie a.c., pe strada Ciheiului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 66 de ani, din Cihei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, pe strada Bernarth Show din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.