În jurul orei 22.30, echipele mixte de control bihorene au constatat, într-o societate comercială din localitatea bihoreană Măgești, care funcționa în regim de club, că nu erau respectate prevederile legale cu privire la suspendarea temporară a activității.
În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 50 de persoane. Activitatea clubului a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.
În consecință, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici, conform prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, echipele mixte de control au întrerupt din desfășurare alte două evenimente care aveau loc într-o sală de evenimente de municipiul Salonta, respectiv într-un local public din localitatea Tinca, județul Bihor.
În ambele cazuri, polițiștii au constatat încălcarea prevederilor legale cu privire la suspendarea temporară a activității. În cele două localuri controlate, polițiștii au identificat și legitimat câte 20 de persoane, care participau la evenimente private, în ciuda interdicțiilor impuse de lege.
Ambii agenți economici au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici, conform prevederilor Legii nr.55 din 2020, cel din municipuiul Salonta cu amendă în valoare de 500 de lei, iar cel din localitatea Tinca cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
De asemenea, 15 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 29.500 de lei au fost aplicate unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G.nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Echipajele prezente în teren au aplicat 13 sancțiuni cu amenzi în valoare de 4.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Alte 35 sancţiuni cu amenzi în valoare de 11.035 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.
În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 17 octombrie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor din judeţul Bihor, au fost angrenați 254 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 174 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 27 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 22 de cadre ale Poliției Locale Oradea, 13 polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 4 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 4 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 4 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 4 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
Sursa: Realitatea de Bihor