În data de 17.07.2019, în jurul orei 07.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român M.V., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism, marca OPEL Zafira, înmatriculat în România.  

La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă cartea de identitate şi un permis de conducere, având însemnele autorităţilor din România.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul  nu  deţine permis de conducere.

Cu privire la cele constatate bărbatul în cauză a declarat că a obţinut documentele de la o persoană necunoscută din Marea Britanie, în schimbul sumei de 1.500 de euro. El a recurs la această metodă deoarece voia ca ambele documente să fie pe acelaşi nume, pentru a nu trezi suspiciuni lucrătorilor noştri.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.