Vineri, 05 aprilie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, la sediul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului şcolar cu tematică de protecție civilă și caracter tehnico-aplicativ „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Competiția, organizată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a reunit la start cele cinci echipe calificate în urma etapei desfăşurate la nivel zonal.

Concursul a fost organizat distinct, pe două niveluri (ciclul gimnazial şi ciclul liceal), fiecare echipă fiind formată din patru membri, din care trei concurenți și o rezervă.

Etapa judeţeană a competiţiei a constat în susţinerea unei probe scrise şi a două probe practice: „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, la finalul cărora clasamentul general a fost următorul: .

Clasele V-VIII

Locul I    – Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita

Locul II    – Școala Gimnazială Nr.1 Săliște de Vașcău

Clasele IX-XI

Locul I    – Liceul Tehnologic Nr. 1 Valea lui Mihai

Locul II    – Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita

Locul III     – Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei

Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele fiind recompensate cu diplome şi cupe.

Cele două echipe care au ocupat prima treaptă a podiumului vor participa la etapa interjudețeană a competiției, ce se va desfășura în județul Cluj.