Condamnat la închisoare pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, depistat și încarcerat de poliţiştii bihoreni de la urmăriri.

Marți, 27 iulie, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 51 de ani, din municipiul Oradea, pe numele căruia Curtea de Apel Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Sursa: Realitatea de Bihor