Pompierii bihoreni au intervenit, marți dimineața, pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN1, pe raza localității Valea Mare de Criș, eveniment în care au fost implicate patru persoane (trei adulți și o minoră) aflate într-un autoturism, informează ISU Bihor. 

 

Pentru gestionarea situației de urgență semnalată prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 09.15, la fața locului au fost mobilizate imediat, echipajele de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă (pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor la locul producerii accidentului) și cu ambulanța SMURD a subunității, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și elicopterul SMURD.
„Cele patru persoane implicate în accident,  au fost evaluate și asistate medical la fața locului, trei victime (o femeie și o fetiță în vârstă de 7 ani, ambele aflate în cod galben medical, respectiv un bărbat aflat în cod verde medical – cu răni ușoare), fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor”, a precizat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor