O septuagenară a fost accidentată, luni seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Oradea, după ce un șofer a efectuat o manevră de mers înapoi, fără să se sigure dacă este vreo persoană în spatele mașinii. Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal.

 

Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a acroşat o femeie de 78 de ani, tot din municipiu, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, prin spatele autoturismului.

În urma accidentului rutier, septuagenara a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Poliţiştii Biroul Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.