Ziua Națională a României a fost marcată ieri, 1 Decembrie, în Piața Unirii din Oradea printr-un ceremonial militar, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, județene și centrale, dar și sute de orădeni.
Au fost prezenţi primarul Florin Birta, viceprimarul Arina Moș, city-managerul Mihai Jurca, prefectul Dumitru Țiplea, președintele Consiliului Județean Bihor Ilie Bolojan împreună cu vicepreședinții Mircea Mălan și Călin-Grațian Gal, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul ortodox Sofronie Drincec, parlamentari, dar și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale.
Ceremonialul militar a fost organizat de Garnizoana Oradea și Prefectura Județului Bihor, cu sprijinul Primăriei Oradea și al Consiliului Județean Bihor.
Manifestările s-au desfășurat la Statuia Regelui Ferdinand I și au început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea Imnului național al României, interpretat de solista Simona Costin.
A urmat apoi oficierea slujbei religioase de preotul militar al Garnizoanei Oradea.
Sursa: Realitatea de Bihor