Vremea din data de 23 februarie pare schimbătoare și temperaturile scăzute s-ar putea întoarce.

 

Astăzi vremea se va răci ușor, cerul va fi variabil și va ploua în Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi cu totul izolat în Moldova şi estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde la rafală se vor atinge viteze de peste 80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, chiar mai scăzute în nordul Moldovei când se vor înregistra maxime de 2 grade.

În București vremea se va răci semnificativ. Valorile termice se vor apropia de normele perioadei, astfel că temperatura maximă va ajunge la cel mult 7 grade. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 30 km/h.

La munte cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii ziua în Carpaţii Meridionali şi în cei Orientali, iar noaptea pe arii extinse în Carpaţii Occidentali, dar şi de Curbură. La altitudini mai mari vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane.