Executivul are în plan oferirea de noi ajutoare pentru anumite categorii de români, într-o perioadă în care totul se scumpește într-un mod alarmant. Prin urmare, guvernul are în plan să ofere noi ajutoare celor aflați în nevoie.

Vorbim despre vouchere pentru sport, carburanţi, alimente, creşe şi grădiniţe, care să le vină în ajutor mamelor, dar și pensionarilor care au venituri mici.

În prezent, românii din categoriile vulnerabile primesc vouchere în valoare de 250 de lei pentru alimente și masă caldă. Programul de guvernare vine în ajutorul oamenilor și propune o listă mare de vouchere de care vor putea beneficia românii, dacă vor îndeplini anumite condiţii.

Așadar, de voucherele pentru sport, creaţie, artă vor putea beneficia familiile monoparentale. De cardul naţional pentru reduceri la alimente, carburanţi, transport, servicii bancare, educaţie, recreaţie se vor putea bucura familiile care au mai mult de trei copii.

Se vor acorda, de asemenea, și vouchere pentru after-school, creşe, grădiniţe particulare, pentru familiile care au un venit de aproximativ 8.000 de lei.

De asemenea, viitoarele mame vor primi vouchere în valoare de 2.500 de lei, pe care să le poată folosi pentru consultaţii şi analize.

Nici pensionarii nu au fost uitați. Circa, 1,5 milioane de pensionari care încasează pensii minime sau care au pensie de invaliditate vor primi mese calde, pachete alimentare acasă, îngrijitor/asistent medical la domiciliu.

Guvernul vine însă și cu o veste proastă. Pentru anumite categorii de români, voucherele de alimente în valoare de 250 de lei vor fi tăiate, deși sunt în continuare eligibili pentru a primi tichetele. Este vorba despre cei care părăsesc țara, cei care primesc decizii de condamnare sau cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

”Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se arată în OUG 63 din 9 mai 2022 şi publicată în Monitorul Oficial.