În 28 februarie, data sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România, pompierii militari orădeni au fost alertați pentru desfășurarea unei misiuni de protecție civilă, mobilizându-se pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână.
În jurul orei 11.35, echipajele Inspectoratului pentru Situații de de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost solicitate, prin intermediul Sistemului Unic 112, să intervină în localitatea Tărian, comuna Girișu de Criș, pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână.
La adresa indicată de apelant s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, forțele de intervenție evacuându-l rapid și în siguranță, pe bărbatul, în vârstă de 58 de ani, care căzuse în puțul adânc de aproximativ șapte metri, cu un diametru de circa 70 de centimetri. Bărbatul a fost evaluat medical și asistat de echipajul SMURD, acesta refuzând transportul la spital.