Sâmbătă, 5 ianuarie a.c., pe raza municipiului Oradea, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei în colaborare cu polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat și cercetat un bărbat de 36 de ani, din Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 25 decembrie 2018, în jurul orei 02.20, ar fi acostat o tânără de 19 ani, din Valea lui Mihai, care se deplasa pe strada Olimpiadei din Oradea și, în apropierea intersecției cu strada Moldovei, venind din spate, ar fi împins-o la perete și ar fi atins-o în zonele intime.
În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe orădeanul de 36 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Duminică, 6 ianuarie a.c., cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele orădeanului un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.