Astăzi, 5 aprilie, a avut loc ultima extragere în cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea” din anul 2019, prin care Primăria dorește să-i motiveze pe contribuabili să plătească impozitul online.

La ultima extragere din acest an au fost înscriși contribuabilii care au plătit online în perioada 25 – 1 aprilie 2019, integral, impozitele datorate pentru anul în curs.

Din cei 3.465 de contribuabili înscriși, prin extragerea computerizată a fost desemnat câștigătorul Mărcuț Gheorghe Florin, proprietar, de pe strada Nufărului. Acesta va fi înștiințat prin adresă la domiciliu privind posibilitatea ridicării premiului de la sediul Primăriei, ghișeele 3 sau 4 din Piramidă, începând de luni, 8 aprilie, în termen de 30 de zile. Voucherul oferă o zi de acces la Aquaparkul Nymphaea pentru 2 adulți și 2 copii sub 18 ani şi este valabil până la sfârşitul anului.

Conform regulamentului, au fost extrase și două rezerve, care ar putea beneficia de premiu în cazul în care câștigătorul, din diverse motive, nu își va revendica voucherul în termenul prevăzut.

Corespunzător perioadei campaniei 15.01.2019 – 31.03.2019, au fost acordate 11 premii.

Primăria Oradea le mulțumește tuturor contribuabililor care şi-au plătit integral taxele și impozitele datorate pe anul 2019, până la data de 31 martie, optând pentru serviciile de plată online.