În data de 11.04.2019, în jurul orei 09.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare din România, cetăţeanul român P.A., în vârstă de 30 ani, la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în România.
La controlul amănunţit, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate a autoturismului, cantitatea de 1.350 grame de tutun, ambalat în 27 de pungi de tutun.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat tutunul de la un magazin din localitatea Gyula, Ungaria, pentru uz propriu.
Întreaga cantitatea de tutun, în valoare de aproximativ 800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a peste 1 kg de tutun de fumat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.