În dimineața zilei de joi, 03 octombrie a.c., la ora 07.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea, în care au fost implicate trei autovehicule (două autoturisme și un microbuz) în care se aflau 10 persoane, din care șapte minori.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat de urgență echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele medicale au procedat la evaluarea de specialitate a victimelor și la acordarea îngrijirilor necesare persoanelor rănite. Din cele 10 persoane implicate în accident, trei copii au fost transportați la spital: o fetiță, în vârstă de 7 ani, aflată în cod roșu medical (în stare de inconștiență, intubată), un băiat în vârstă de 7 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral și un hematom occipital, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, care a suferit contuzii.