Astăzi începe al cincelea capitol (ediție aniversară) al festivalului mult așteptat, UNTOLD 2019, care se va desfășura în Cluj-Napoca până luni dimineața. Acest capitol se va numi Codex of Magic.

Untold s-a dezvoltat de la an la an, iar recent s-a dezvaluit ca ocupa locul 8 in top 50 festivale din lume. Astfel, iată tot ce trebuie să știi dacă participi la UNTOLD 2019:

PRE CHECK-IN & CHECK-IN FESTIVAL
În perioada 29 – 31 iulie, îți poți preschimba biletul în brățară de festival în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca (intrarea dinspre Opera Maghiară). Îți recomandăm să îți iei brățara în avans, pentru a te bucura de mai mult timp în festival și a evita aglomerația.

Interval orar: 14.00 – 22.00.

În perioada festivalului, 1 – 4 august, îți poți preschimba biletul în brățară de festival în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca (intrarea dinspre Opera Maghiară).

Interval orar: 14.00 – 06.00.

Pentru a-ți preschimba biletul în brățara de festival, trebuie să prezinți un act de identitate valid și să deții un abonament 4 day Pass – General Access sau VIP. Biletul este valid doar dacă se prezintă în format fizic sau digital. Nu se accepta fotografii cu biletul sau cu actul de identitate.

Biletele pentru o zi se pot schimba în brățară doar în ziua pentru care a fost cumpărat biletul. Brățara se poate ridica doar de către posesorul biletului.

Urmărește culorile pentru a te orienta cât mai bine la locație:

acces CHECK-IN ONLINE & TOP-UP – mov;
acces CHECK-IN GENERAL – albastru;
acces VIP – portocaliu;
acces MINORI – roz.

ACCES MINORI
Minorii trebuie să se prezinte cu acordul parental completat (poate fi descărcat de aici).

Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoțiți de părinte sau de un tutore legal. Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet sau brățară, dar e obligatoriu să fie însoțiți de un părinte și să prezinte la Check-in un act care să ateste vârsta minorului.

ACCES FESTIVAL: 1 – 4 AUGUST, 14:00 – 06:00

Pentru a evita aglomerația, îți recomandăm să eviți accesul în festival în intervalul orar 19:00 – 00:00. Te invităm să vii la primele ore pentru a te bucura din plin de festival.

Cu brățara de festival, nu mai este nevoie să treci pe la zona de Check-in, poți intra direct în festival.

Pentru a diminua aglomerația creată în zona de acces, cât și disconfortul participanților, va fi permisă o singură reintrare, pe zi, în festival.

OPȚIUNEA DE TRANSFER A BILETULUI

Dacă ai achiziționat mai multe bilete și dorești să transferi unul din ele către o altă persoană, trebuie să selectezi opțiunea de Transfer Bilet. Astfel, persoana care primește biletul își va putea face Check-in Online.

Pentru realizarea transferului de bilet, trebuie să completezi datele persoanei care va primi biletul (nume, prenume, email, telefon, localitate) și să te asiguri că biletul (în format fizic sau electronic) ajunge în posesia persoanei către care dorești să îl transferi.

Brățara se poate ridica doar de către posesorul biletului, în baza unui abonament cu un cod de bare valid și a unei cărți de identitate.

CHECK-IN ONLINE

Scurtează timpul de preluare a brățării și fă-ți Check-in-ul Online (este gratuit).

După realizarea cu succes a Check-in-ului Online, ai posibilitatea să-ți creezi propria “pușculiță de festival”. Selectează serviciul de Top-up Online și îți poți încărca bani pe bilet, urmând ca suma să fie transferată pe brățara de festival.

PLATĂ & TOP-UP

Sistemul de plată este integrat cu sistemul de acces.

În perimetrul festivalului, vor exista 80 de puncte de încărcare a brățărilor. Pentru a evita cozile și aglomerația, îți recomandăm încărcarea brățării cu bani, înainte de festival.

În perioada 29 – 31 iulie, ai posibilitatea de a-ți încărca bani pe brățara de festival, la Credit Point-urile din zona de acces.

Interval orar: 14.00 – 22.00.

În perioada festivalului, 1 – 4 august, Credit Point-urile din zona de acces vor fi deschise începând cu ora 14:00.

VÂNZARE BILETE*

Program vânzare bilete în perioada 29 – 31 iulie: 13:00 – 22:00
Program vânzare bilete în perioada 1 – 4 august: 13:00 – 06:00
*în limita stocului disponibil.

BAGAJ & DEPOZITARE

Verifică cu atenție lista de obiecte permise și interzise aici.

Dimensiunea bagajului acceptat: 29 cm x 21 cm x12 cm (dimensiunea unei foi A4).

Te rugăm să folosești verificatoarele de bagaje din zona de acces pentru a verifica dimensiunea bagajului tău.

Îți punem la dispoziție și o zona non-stop de Lockers, unde îți poți depozita în siguranță bagajul sau geanta pe perioada festivalului. Preț: 20 lei/zi de festival.

REFUND
Suma care ți-a rămas pe brățara de festival poate fi retrasă oricând în perioada festivalului, de la orice Credit Point, dar nu mai târziu de luni, 5 august, ora 20:00.
Tot de luni, 5 august, va fi disponibilă și opțiunea de Refund Online, doar în cazul în care ți-ai făcut Top-up Online. Formularul poate fi completat până vineri, 9 august.