Un loc special destinat persoanelor cu nevoie speciale se va realiza în Oradea, în perioada următoare, ca urmare a unei inițiative a asociației „Parteneriat pentru Educație”.

Printre proiectele care urmează să se implementeze în oraș se regăsește și ridicarea unui nou lăcaș de cult, dar și a unui centru social pentru vârstnici. Totodată, un edificiu important al orașului intră într-un amplu proces de reabilitare.

În ședința Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CMUAT) Oradea din 12 august au fost analizate 50 de lucrări, dintre care 21 în comisia mare CMUAT și 29 în subcomisia operativă. Vă prezentăm trei dintre cele mai reprezentative proiecte analizate de către specialiștii comisiei.

Grădină incluzivă

Tinerii cu nevoi speciale din Oradea se vor putea bucura de un loc destinat socializării. O grădină incluzivă se va construi în zona Pieței Rahova din oraș.

Asociația „Parteneriat pentru Educație” a solicitat și primit aviz favorabil din partea specialiștilor comisiei CMUAT pentru proiectul ce prevede amenajarea unei grădini publice. Aceasta va conține diferite zone de agrement și petrecere a timpului liber. Astfel, se va evidenția o zonă de socializare centrală de 85 metri pătrați, spațiu destinat jocurilor, atelierelor de pictură, activităților de modelare plastică, biliard și ping-pong pe o suprafață de 93 metri pătrați. Va fi amenajată și o zonă pentru bar deschis în suprafață de 32 metri pătrați cu spații de depozitare aferente, o scenă în aer liber pentru spectacole și video proiecții pe o suprafață de 34 metri pătrați, precum și grupuri sanitare.

Locul va fi prevăzut cu rame de urcare și coborâre pe structură ușoară din lemn sau dale din beton elicopterizat. Grădina va fi delimitată de proprietățile din jur printr-un spațiu verde cu rol de antifonare.

Biserică și centru pentru vârstnici

O nouă biserică și un centru destinat persoanelor vârstnice vor fi construite de către parohia Sfântul Anton Oradea. În acest sens s-a obținut avizul Arhitectului Şef privind construirea unei biserici în Piața Bobâlna, numărul 10. Terenul a fost studiat printr-un Plan Urbanistic Zonal, aprobat cu HCL 269/2014, prin care terenul a fost destinat unei zone de instituții și servicii pentru construire biserică și centru social. Dezvoltarea se va realiza etapizat, într-o primă etapă fiind construită biserica.

Capelă în reabilitare

Ridicată la mijlocul secolului al 18-lea, pentru ordinul mizericordienilor, capela „Îngerii păzitori ai mizericordienilor” din Oradea, situată pe strada Republicii nr. 33 intră într-un amplu proces de reabilitare. Astfel, se vor executa reparații la tencuielile interioare și exterioare, refacerea integrală a finisajelor navei, domului și turnurilor, înlocuirea elementelor degradate ale scărilor de acces, refacerea planșeelor interimare ale turnurilor etc. Unicitatea acestui edificiu este dată de cupola eliptică situată pe axul central. 

Sursa: Realitatea de Bihor