În acest sfârşit de săptămână, un grup de tineri din Republica Moldova ne-a vizitat în cadrul proiectului „Sprijinirea şi abilitarea tinerilor aflaţi în circumstanţe dificile întru dezvoltarea abilităţilor pentru o viaţă independentă şi angajare în câmpul muncii”.

Proiectul este finanţat de către Clubul Rotary Graz Schlossberg şi se derulează cu sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea şi a Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea.

La vizita de studiu au participat 12 tineri din Chişinău, însoţiţi de dna Diana Buzovici, manager departament calitate şi dl Anatol Donu, coordonator de proiecte în cadrul Asociației Obșteşti „Concordia. Proiecte sociale”. Asociaţia activează în Republica Moldova din anul 2004 şi are ca scop principal contribuirea la integrarea armonioasă în societate a persoanelor defavorizate, promovarea drepturilor şi oferirea asistenței sociale necesară acestor persoane.

În prima zi, tinerii au vizitat Parcul Industrial Eurobusiness 1 Oradea, societăţile comerciale Plexus Services Ro SRL şi Faist Mekatronic SRL iar în a doua jumătate a zilei s-au destins, vizitând cele mai importante obiective turistice din Oradea – Piaţa Unirii, Pasajul Vulturul Negru şi Cetatea Oradea, alături de Dumitru Noane – ghid turistic, descoperind specificul cultural al zonei noastre.

„Mulţumim celor care au făcut posibilă această întâlnire, celor care s-au implicat ca această vizită de studiu să fie de un real folos pentru tinerii din cadrul asociaţiei, care au învăţat lucruri noi, atât de la specialiştii din cele două societăţi vizitate, cât şi de la consilierii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea şi Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea. Împreună cu tinerii ne-am bucurat să cunoaştem frânturi din istoria oraşului dumneavoastră, ales special de către asociaţia noastră, fiind un oraş deschis, în continuă dezvoltare, un model de bune practici pentru noi”, a declarat Anatol Donu, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei Obşteşti „Concordia. Proiecte sociale.”