Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea, Primăria Oradea a pregătit o expoziție inedită cu mantia, sceptrul și coroana de oțel a Regelui Ferdinand, care  a fost deschisă publicului azi, 20 mai, în sala Mare a Primăriei Oradea în prezența mai multor invitați.

După rugăciunea rostită de către P.S. Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, expoziția a fost deschisă de către primarul Ilie Bolojan care a spus:  „Anul acesta este un an important pentru Oradea și România, pentru că, așa cum știți, sărbătorim centenarul Marii Uniri. În istoria fiecărui popor există momente determinante, iar Marea Unire pentru români este cel mai important moment din istoria noastră. Se cuvenea să marcăm acest moment așa cum se cuvine, iar  Primăria Oradea în acești ani a încercat ca, în afară de a construi fundații pentru viitor, care sunt cele mai importante, să respectăm și pe cei care au făcut un dar pentru România. Unul dintre acei oameni a fost Regele Ferdinand, pe care astăzi îl marcăm la Oradea. Acum 100 de ani, în aceste zile, familia regală pregătea vizita în Ardeal, această vizită venea să consfințească în mod simbolic alipirea acestor teritorii la regatul României. Familia Regală a venit cu trenul și în data de 23 mai a ajuns la Oradea, parcurgând traseul care a însemnat vizitarea trupelor române în zona frontului în orașul Bekescsaba, decorarea militarilor noștri, apoi un traseu în locurile emblematice pentru ardeleni: la Cluj, la Bistrița, la Turda, la Țebea și alte câteva localități, marcând autoritatea regatului României asupra acestor teritorii. Primăria Oradea a marcat în 20 aprilie venirea Armatei Române, iar cu această expoziție începem marcarea acestei vizite majore pentru istoria României.”

Primarul Ilie Bolojan a mulțumit în discursul său Muzeului Național de Istorie a României și Muzeului Național Peleș, precum și Muzeului Țării Crișurilor pentru că au făcut posibil ca aceste comori naționale să ajungă la Oradea. După care a spus: „Cele trei piese sunt unele dintre cele mai importante piese de patrimoniu din istoria României și, alături de coroana Reginei Maria, care a fost expusă la Oradea, la Teatru, atunci când s-a dezvelit statuia reginei Maria, și aceste trei piese sunt artefacte de patrimoniu pentru țara noastră și ne definesc ca români. Două dintre ele care sunt legate de încoronarea de la Alba Iulia, sceptrul și această mantie pe care l-a purtat Regele Ferdinand, precum și coroana de oțel, cu care au fost încoronați toți regii României, coroana făcută la comanda Regelui Carol I. Cred că facem un lucru de corectitudine istorică și dăm prilejul orădenilor și bihorenilor să vină să vadă  pe viu aceste piese de patrimoniu național.”

Primarul Ilie Bolojan a vorbit și despre reamplasarea statuii ecvestre a Regelui Ferdinand în Piața Unirii, unde a fost amplasată inițial, în 1924: „Nu puteam să proclamăm sărbătorirea centenarului fără ca să facem ceea ce se cuvine, și anume să eliminăm o anormalitate ca Regele Ferdinand, regele întregitor al României, să nu aibă în anul centenarului o statuie în vestul României. In această locație a fost amplasată  în 1924 această statuie, alături de alte câteva  statui, care din păcate au fost distruse în anii care au urmat în toată țara. Se cuvenea să facem acest efort, pe care orașul Oradea l-a făcut, respectând meritele istorice legate de Voievodul Mihai Viteazul și de istoria României”, a menționat primarul Ilie Bolojan.

Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, a prezentat tezaurele expuse, precum și o scurtă trecere în revistă a evenimentelor legate de vizita regală în Oradea și Ardeal.

Coroana de oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural naţional şi este expusă la Tezaurul Istoric al Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti.
Ea reprezintă coroana regală a României, iar Regele Carol I şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la arsenalul Armatei. A fost turnată din oţel de fabricaţie germană, marca Krupp, care provenea de la unul dintre tunurile otomane capturate de armata română în bătălia din 1877, de la Plevna.

O copie fidelă a coroanei se găseşte şi la Castelul Peleş. Coroana a fost purtată în ocazii solemne de către toţi regii României, începând cu încoronarea din 1881 a Regelui Carol I. Regele Ferdinand I al României a purtat-o la încoronarea sa de la Alba Iulia iar Mihai I a fost încoronat cu aceeaşi coroană.

Un alt simbol de mare valoare expus la Primăria Oradea este sceptrul de aur purtat de rege. În ziua de 10 mai 1920, 6 fete de la orfelinatul Radu-Vodă i-au oferit regelui Ferdinand I al României un buzdugan din aur. Arma, împodobită cu pietre preţioase, a fost cumpărată prin subscripţie publică şi marcată cu inscripţia: „Regelui Ferdinand I, regele tuturor românilor, dându-i-se acest buzdugan de către poporul său ca răsplată pentru vrednica şi buna conducere a ţării în anii 1916-1919″. Regele Ferdinand a precizat că primeşte emoţionat „darul”, care a fost purtat în trecut şi de voievozii Ţărilor Române. Pe acest buzdugan, în partea superioară, sunt reprezentate patru statuete de ţărănci în costume naţionale. Ele reprezintă România (regatul vechi), Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În vârful buzduganului se regăseşte capul acvilei cruciate.

Mantia regală, unul din însemnele regalităţii române, alături de coroana regală, buzduganul, pavilionul regal şi cifra regală, reprezintă una dintre cele mai valoroase piese ale colecţiei Muzeului Naţional Peleş. Simbol al autorităţii supreme, mantia este o piesă de aparat, reprezentativă pentru ceremonialul încoronării. Regele Ferdinand a fost primul rege al României care a preferat la încoronare mantia regală, în timp ce înaintaşul lui, Regele Carol I, s-a încoronat în uniformă de general.

Concepţia artistică aparţine pictorului Curţii regale, Costin Petrescu şi a fost realizată în ateliere vieneze. Este o piesă unicat, executată la comanda regelui Ferdinand, cu ocazia încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Mantia a fost inspirată din costumul de gală al domnitorilor români din Evul Mediu.

Mantia regală a regelui Ferdinand I este confecţionată dintr-o ţesătură de mătase roşu regal, lungă până la glezne, ornamentată cu fir de aur (brocart), cu un guler mare de hermină, tivită pe margini tot cu hermină. Bordura din faţă şi gulerul semioval, cu bordură brodată pe fond de catifea bej, completată spre interior şi pe latura din faţă cu bordură brodată cu fir de aur pe fond bordo, se continuă cu şapte motive, însemne heraldice ale României unificate: stema Munteniei, a Moldovei, a Dobrogei, stema familiei de Hohenzollern, a Olteniei şi Banatului, a Transilvaniei şi, din nou, a Munteniei. Pe toată suprafaţa, sunt presărate motive circulare brodate cu crucea ordinului ,,Mihai Viteazul”. Încheiată la gât cu două paftale circulare din argint aurit, şi două grupuri de câte şase aplicaţii brodate cu fir, terminate la capetele interioare cu ciucure.

Expoziția realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a României și a Muzeului Național Peleș în Sala Mare a Primăriei Oradea va fi deschisă publicului până în 23 mai 2019, inclusiv, între orele 10:00 – 20:00. Dacă fluxul vizitatorilor va fi foarte mare, organizatorii au în vedere prelungirea orarului de vizitare.

Începând din 24 mai, după închiderea expoziţiei de la Primăria Oradea, mantia Regelui Ferdinand va fi transportată la Muzeul Naţional Peleş, iar coroana de oţel şi sceptrul regal vor fi relocate la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, unde vor rămâne expuse până pe 3 iunie.