Un tânăr din Satu Mare a fost reținut, marți, de polițiștii bihoreni, după ce, în toamna anului trecut, a furat mai multe bunuri dintr-o locuință din Curtuișeni. În aceeași perioadă, tânărul a mai intrat prin efracție într-o altă locuință din aceeași localitate, însă nu a găsit nimic de furat fiindcă imobilul era gol, nelocuit.
Poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Sălacea au reţinut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor un tânăr de 20 de ani, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Curtuişeni îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2019, ar fi pătruns fără drept în curtea unei locuinţe din Curtuişeni şi apoi, prin efracţie, în locuinţă, de unde ar fi sustras două laptopuri, un amplificator de sunet şi un motofierăstrău, cauzând un prejudiciu total evaluat la 2.890 de lei.
De asemenea, acesta este bănuit că, în perioada 21 – 28 octombrie 2019, pe timp de noapte, ar fi pătruns fără drept în curtea unui alt imobil din Curtuişeni şi apoi, prin efracţie, în locuinţă, de unde a intenţionat să sustragă bani sau valori, însă nu a găsit, imobilul fiind nelocuit în acea perioadă”, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Miercuri, 29 iulie, poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni îl vor prezenta pe tânărul de 20 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea dispunerii de măsuri legale faţă de acesta.
Poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, în vederea documentării întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.