Social· 2 min citire

Oradea: Măsuri pentru persoanele fără adăpost, în miez de iarnă

Oradea: Măsuri pentru persoanele fără adăpost, în miez de iarnă

Oradea: Măsuri pentru persoanele fără adăpost, în miez de iarnă

Scris de A L Publicat: 13 ian. 2022, 08:16

Direcția de Asistență Socială Oradea, oferă cazare în cele 2 corpuri de clădire

Direcția de Asistență Socială Oradea roagă comunitatea locală să anunțe despre zonele sau locațiile în care se adăpostesc oameni ai străzii, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale: 0259-969, în intervalul orar 10.00 - 22.00, care are disponibilă o mașină pentru ridicarea acestor persoane, sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte.

Adăpostul de Noapte este situat pe str. J. Gutenberg nr. 8 și are o capacitate de cazare de 71 de locuri, care la nevoie pot fi suplimentate.

Direcția de Asistență Socială Oradea, oferă cazare în cele 2 corpuri de clădire si cele 9 containere din incinta adăpostului, dotate cu dușuri cu apă caldă și grupuri sanitare, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

De asemenea, persoanele cazate aici primesc un set de haine curate, un ceai cald și nu în ultimul rând, sprijin pentru depășirea acestei perioade dificile din viața lor.

În Centrul Comunitar Gutenberg, situat la aceeași adresă, respectiv J. Gutenberg nr. 8, peste zi, oamenii străzii beneficiază de consiliere psihologică, suport în găsirea unui loc de muncă, sprijin pentru obținerea actelor de identitate și stare civilă și, nu în ultimul rând, se pot bucura de vizionarea unui film și de lecturarea unei cărți.

Cu sprijinul Poliției Locale numărul beneficiarilor Adăpostului de Noapte a crescut în ultima perioadă de la 40 la 60 de persoane, cazate în prezent aici.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News