ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII ESTE MARCATĂ DE UNICEF ROMÂNIA

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII ESTE MARCATĂ DE UNICEF ROMÂNIA
România ocupă locul 35 în clasamentul fericirii
Pe 20 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Fericirii. Aceasta este marcată într-o manieră inedită de UNICEF România și Fundația Romanian Angel Appeal.
Cu ajutorul unei platforme didactice online și printr-o inițiativă menită să promoveze sănătatea mintală și echilibrul emoțional al copiilor, cadre didactice din toată țara se pot înscrie în programul creat după modelul ”Cea mai mare lecție din lume”.
Profesori, consilieri școlari și lucrători de tineret alături de elevi cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, participă, împreună, la cursuri despre cum să-și gestioneze emoțiile, cum să facă față stresului și cum să construiască relații sănătoase.
Responsabil comunicare Fundația Romanian Angel Appeal, Simina Dumitrache:
Din fericire avem aceste 10 activități care pot să se refere la diferite aspecte, cum ar fi inclusiv valorile sau identificarea emoțiilor orei strategii prin care putem să reducem stresul într-o modalitate non-formală. Astfel încât discuția să se poată desfășura ușor și cu adolescenții, dar să fie plăcută și de partea celor care aplică aceste activități.
Activitățile pot fi desfășurate începând de joi, 20 martie, până pe 20 aprilie, și sunt disponibile gratuit pe platforma online dedicată. Finlanda rămâne cea mai fericită țară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual privind fericirea realizat sub egida ONU și publicat joi, 20 martie.
Franța, care scăzuse deja șase locuri anul trecut, a coborât de pe locul 27 pe locul 33, cu mult înaintea Elveției (locul 13), Belgiei (locul 14) și Canadei (locul 18). România ocupă locul 35 în acest clasament, potrivit BFM TV.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














