Actualitate· 1 min citire

Tânăr orădean, mort pe autostradă în Germania

accident

accident

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 28 iun. 2018, 22:34

Un tânăr de 28 ani din Oradea a decedat în urma unui accident petrecut pe o autostradă din Germania. Autoutilitara pe care orădeanul o conducea s-a izbit violent de un tir, miercuri în jurul prânzului, pe A7, în apropiere de Ellwangen.

Potrivit site-ului observator.tv, tânărul, pe nume Sergiu, conducea un microbuz de marfă Opel, pe A7, într-o zonă în care se efectuau lucrări în carosabil. Acesta a ignorat toate semnele de avertizare și nu a observat la timp nici luminile de avarii aprinse de alți șoferi care circulau în fața sa.

"Astfel, el s-a izbit violent de semiremorca unui TIR care mergea înaintea lui și care activase avariile. Impactul a fost atât de violent încât TIR-ul, condus de un șofer de 59 de ani și oprit din cauza lcurărilor, a fost mișcat în față 20 de metri", arată sursa citată.

Impactul a fost unul extrem de violent, pentru scoaterea șoferului fiind nevoie de intervenția echipei de descarcerare. Din nefericire, Sergiu nu a avut nicio șansă de supraviețuire și a fost declarat decedat.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate