Miercuri, 17 septembrie, polițiștii orădeni au fost sesizți în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 de la o femeie de 72 de ani, din municipiul Oradea, că, în jurul orei 09.30, în timp ce se afla în fața ușii de acces în imobilul unde locuiește, o persoană necunoscută i-a smuls de la gât un lănțișor din aur cu medalion și apoi a fugit, cauzând un prejudiciu estimat la 800 de lei.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea s-au deplasat cu operativitate la fața locului și în urma verificărilor și investigațiilor efectuate, aceștia au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 37 de ani, din comuna Holod, județul Bihor. Acesta a fost depistat de polițiștii orădeni la scurt timp de la sesizarea faptei, pe o stradă din municipiul Oradea, având asupra sa lănțișorul sustras.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii orădeni l-au reținut pe bărbatul de 37 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
De asemenea, polițiștii orădeni au recuperat de la cel în cauză, bunurile sustrase.
Vineri, 18 septembrie, cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Sursa: Realitatea de Bihor