Actualitate· 1 min citire

Orădean dat în urmărire europeană pentru trafic de migranți pe teritoriul Ungariei

Orădean dat în urmărire europeană pentru trafic de migranţi pe teritoriul Ungariei

Orădean dat în urmărire europeană pentru trafic de migranţi pe teritoriul Ungariei

Scris de A L Publicat: 17 dec. 2021, 15:43

Autoritățile judiciare ungare au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare

Urmărit internațional, căutat de autoritățile ungare pentru trafic de migranți, depistat de polițiștii bihoreni.

Joi, 16 decembrie, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale împreună cu polițiști de la Poliția Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 32 de ani, din Oradea, urmărit internațional.

Autoritățile judiciare ungare au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de migranți, pe teritoriul Ungariei.

Schimbul de date și informații a fost realizat prin Biroul Sirene - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.

Polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale l-au prezentat pe aceasta unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Bihorene, iar vineri, 17 decembrie, va fi prezentat la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile judiciare din Ungaria.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate