Nuntă întreruptă de poliţiştii din Beiuş! Participanţii au fost amendaţi

Nuntă întreruptă de poliţiştii din Beiuş! Participanţii au fost amendaţi
Administratorul localului a fost şi el amendat
Duminică, 21 februarie, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș împreună cu cei ai Secţiei nr.2 de Poliţie Rurală Beiuş au întrerupt un eveniment privat (nuntă) care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din municipiul Beiuș, care funcționează în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 39 de persoane. Activitatea privată din restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.
În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar persoanele participante la eveniment au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 19.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș continuă verificările față de persoanele participante la eveniment, cu privire la eventualitatea existenței unor măsuri de carantină sau izolare dispuse față de vreunul dintre aceștia.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:50 - Ilie Bolojan a ieșit de la Ministerul Energiei, dar a fost zgârcit în declarații
- 10:57 - Modificări Cod Rutier: În ce condiții rămâi fără permis auto pe loc?
- 09:47 - Tudor Gheorghe, dus cu ambulanța la spital de la un hotel din Iași. Ce a pățit artistul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














