Monica Macovei, inculpată în dosarul accidentării motociclistului. Fostul ministru al Justiției, acuzat de vătămare corporală din culpă

Fostul ministru al Justiției a lovit în plin un motociclist
Monica Macovei este oficial inculpată în dosarul accidentului în urma căruia un motociclist a ajuns în spital! Fostul ministru al Justiției a fost chemat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru a i se aduce la cunoștință faptul că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Măsura vine după aproape 10 luni de la accident.
Fostul Ministru al Justiției Monica Macovei a ajuns, vineri dimineața, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, unde procurorii o vor pune oficial sub acuzare, act premergător trimiterii în judecată, și îi vor aduce la cunoștință calitatea de inculpat.
Potrivit unor surse, Monica Macovei este acuzată de vătămare corporală din culpă, după accidentul rutier de anul trecut, când a lovit un motociclist.
Monica Macovei, accident grav - fostul ministru al Justiției a lovit în plin un motociclist
Expertiza ar fi arătat că Monica Macovei ar fi intrat pe contrasens, acroșând motociclistul care circula regulamentar.
La începutul lunii octombrie 2022, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai.
Polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani.
Accident Monica Macovei. FACIAS acuză tergiversări după rănirea motociclistului - Explicații cerute Parchetului și Poliției
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. La volanul mașinii se afla fostul ministru al Justiției Monica Macovei.
Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând că nu a consumat alcool.
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











