Femeie rănită după ce a verificat butelia de gaz cu bricheta

Femeie rănită după ce a verificat butelia de gaz cu bricheta
Incendiu în comuna Tulca
Proprietara unei locuințe situate în Căuașd, comuna Tulca, a fost rănită și mai multe bunuri din bucătăria casei au fost distruse, după ce femeia, în vârstă de 66 de ani, a verificat cu flacără, etanșeitatea buteliei.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 08.05, la adresa indicată de apelantă deplasându-se imediat, două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Tinca, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Echipajul de stingere a localizat și lichidat incendiul, care cuprinsese bucătăria casei, în aproximativ 25 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi.
Pompierii militari paramedici i-au acordat primul ajutor calificat proprietarei, care suferise arsuri de gradul 1, la mâini și la față, precum și la nivelul căilor respiratorii, predând-o ulterior, echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a asistat-o medical și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Daunele materiale înregistrate în urma evenimentului au constat în elemente de mobilier din bucătărie, un aragaz, un cuptor electric și un cuptor cu microunde.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:00 - Fostul șef Frontex, acuzat de „vânătoare de migranți” și complicitate la crime împotriva umanității
- 14:37 - Ungaria protestează oficial împotriva unui atac rusesc pentru prima dată de la începutul războiului
- 13:25 - Fost oficial din anturajul lui Zelenski, arestat într-un dosar de corupție și spălare de bani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














