Actualitate· 2 min citire

Cod galben ploi torențiale, vijelii și grindină în vestul țării

Cod galben ploi torențiale, vijelii și grindină în vestul țării

Cod galben ploi torențiale, vijelii și grindină în vestul țării

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 10 iun. 2020, 16:25

Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineața în 32 ...

Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineața în 32 de județe, dar și o informare de vreme rea ce vizează majoritatea regiunilor până vineri seara.

De astăzi, de la ora 12:00 până mâine la ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia și Moldova, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.

În vestul țării sunt vizate județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

În același timp, de astăzi și până vineri seara la ora 23:00, va fi în vigoare o informare de vreme instabilă în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul acesteia se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 35 l/mp.

ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menține ridicată până la finalul săptămânii în curs.


Sursa: Realitatea de Timis

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate